mai 1, 2015

Rusia: Aproximativ 100.000 de persoane au defilat de 1 Mai în Piața Roșie din Moscova (autorități)

Mihai Verzea

Foto: (c) Maxim Shemetov / REUTERS
Articol:AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu)

Aproximativ 100.000 de persoane au defilat vineri în Piața Roșie din Moscova cu ocazia zilei de 1 Mai, manifestație ce a fost organizată pentru a doua oară lângă Kremlin de la destrămarea fostei URSS, potrivit unui anunț al autorităților capitalei, relatează AFP.

”Este o frumoasă tradiție de a reîncepe să se defileze în Piața Roșie”, a declarat cu satisfacție primarul Moscovei, Serghei Sobianin, citat de agenția Interfax. ”Peste 100.000 de persoane” au defilat, potrivit primarului, în timp ce un jurnalist al AFP estima numărul manifestanților a fi între 60.000 și 80.000.

Pentru a doua oară din 1991, autoritățile moscovite au decis reluarea tradiției sovietice a defilării în Piața Roșie, unde 1 Mai era ocazia unor mari defilări prin fața conducătorilor țării.

Pe o vreme mohorâtă, mulțimea, care agita numeroase drapele rusești, arbora și banderole cu sloganuri patriotice precum ”Sunt mândru de țara mea !” și ”Putin, patrie și libertate !”. Alte pancarte, mai puțin vizibile, făceau referire la dificultățile economice cu care se confruntă țara de mai multe luni. ”Prețurile cresc: dublați-ne salariu !”.

Ceva mai departe în Moscova, între trei mii și cinci mii de ruși au participat la un marș organizat de comuniști, care s-a încheiat la statuia lui Karl Marx, în centrul capitalei.

La Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Rusia, situat în nord-vestul țării, mai multe mii de persoane au defilat în cortegii eteroclite pe bulevardul central al fostei capitale imperiale. Într-una din coloane se aflau sub culorile curcubeului circa 200 de persoane favorabile cauzei homosexuale, în timp ce în altă coloană defilau opozanți ai președintelui Vladimir Putin și care cereau ”prinderea asasinilor lui Boris Nemțov”, opozantul ucis cu gloanțe pe 27 februarie în apropiere de Kremlin.

Potrivit sindicatelor, circa 2,5 milioane de ruși vor defila de Ziua Internațională a Muncii, sărbătoare în Rusia.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

Fii la curent cu impactul nostru

Abonează-te la newsletter pentru a primi povești de succes și noutăți despre proiectele noastre.

Articole Recente

Fotografii istorice de arhivă pe o masă de lemn și munții Carpați în ceață
Compoziție simbolică dedicată memoriei istorice: fotografii vechi de arhivă din perioada rezistenței, documente îngălbenite de timp și un stilou vintage, pe fundalul munților Carpați acoperiți de ceață. / Sursă: Imagine generată cu AI (ChatGPT) pentru Uniți Schimbăm
Adevărul despre rezistența anticomunistă: Între mistificare ideologică și...
iulie 15, 2026
Sfântul Mucenic Vasilisc (†308)
mai 22, 2024
Calendar Ortodox 22 mai 2024
mai 22, 2024

Ai nevoie de ajutor?

Dacă cunoști un caz care are nevoie de susținerea noastră, nu ezita să ne contactezi.
Raportează un caz →