noiembrie 18, 2015

(digi24.ro) CCR: Votul prin corespondență, constituțional

Andrei

articol: digi24.ro
foto: bn24.ro

18 noiembrie 2015

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri, cu unanimitate, că este constituțională legea privind votul prin corespondență. Astfel, românii din străinătate vor putea vota prin corespondenţă începând cu viitoarele alegeri parlamentare.

CCR a respins obiecțiile de neconstituționalitate formulate față de Legea privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, dar și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Legea privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, a fost adoptată, în 28 octombrie, de Camera Deputaţilor, forul decizional.

Pe 19 septembrie, şi Senatul a adoptat proiectul de lege.

În 3 noiembrie, ALDE a anunţat că grupul său parlamentar de la Senat, alături de grupul UDMR, senatori de la UNPR şi PSD, respectiv, un senator independent au depus la Curtea Constituţională o contestaţie la legea votului prin corespondenţă.

Camera Deputaţilor a adoptat legea în forma propusă de Comisia de cod electoral, fiind prevăzut ca acest tip de vot să fie aplicat doar la alegerile parlamentare.

Proiectul de lege adoptat de Senat stabilea că votul prin corespondenţă se aplica şi pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, dar reprezentanţii PSD au propus ca acest vot să fie doar pentru alegerile parlamentare, în timp ce UDMR dorea ca acest tip de vot să fie valabil doar pentru scrutinul prezidenţial.

articol preluat de pe: digi24.ro

Fii la curent cu impactul nostru

Abonează-te la newsletter pentru a primi povești de succes și noutăți despre proiectele noastre.

Articole Recente

Fotografii istorice de arhivă pe o masă de lemn și munții Carpați în ceață
Compoziție simbolică dedicată memoriei istorice: fotografii vechi de arhivă din perioada rezistenței, documente îngălbenite de timp și un stilou vintage, pe fundalul munților Carpați acoperiți de ceață. / Sursă: Imagine generată cu AI (ChatGPT) pentru Uniți Schimbăm
Adevărul despre rezistența anticomunistă: Între mistificare ideologică și...
iulie 15, 2026
Greva de la Atelierele CFR Grivița (16 februarie...
februarie 15, 2026
Calendar ortodox 16 februarie 2026
februarie 15, 2026

Ai nevoie de ajutor?

Dacă cunoști un caz care are nevoie de susținerea noastră, nu ezita să ne contactezi.
Raportează un caz →