65 de ani de la începerea reeducării prin tortură de la Piteşti
Gina Sturdza şi Lidia Melinte – TheEpochTimes Romania
http://youtu.be/ch8Efxz9BJ0
Pe 6 decembrie s-au implinit 65 de ani de la începutul acţiunii de reeducare prin tortură de la închisoarea Piteşti, fostul penitenciar de detenţie politică. După 65 de ani, zeci de cărţi, articole, interviuri, documentare pe acest subiect, experimentul macabru de la Piteşti rămâne un subiect mereu ne-epuizat.
Acest fenomen, care aparţine întregului experiment diabolic din care face parte – comunismul -, ne urmăreşte ca o umbră, căci crimele nu se şterg niciodată, cu atât mai mult cele împotriva spiritului uman.
Tortură neîntreruptă, blasfemie, umilinţă, prăbuşire sufletească, iertare – acesta este drumul pe care au fost împinşi 600 dintre cei mai buni studenţi români în închisoarea Piteşti, între anii 1949 şi 1951.
Torturarea fără limite a deţinuţilor politici de către alţi deţinuţi (obligaţi prin schingiuiri să devină torţionarii propriilor lor camarazi) a avut un scop dublu: pe termen scurt, obţinerea de informaţii despre activitatea anti-comunistă a victimelor; pe termen lung, anihilarea lor fizică şi morală.
„Demascarea”
În filmul Demascarea, realizat de către regizorul Nicolae Mărgineanu şi scenaristul Alin Mureşan găsiţi mărturiile a opt dintre victime care vorbesc despre acţiunea inumană din timpul regimului comunist. Supravieţuitorii relatează inimaginabilele orori iniţiate de comuniştii autohtoni, sub coordonarea ştiinţifică a NKVD-iştilor sovietici începând din 1949.
Şase sute dintre cei mai buni studenţi români au suferit la Piteşti torturi îngrozitoare. Cum de au putut rezista? Ce i-a ajutat, sau mai degrabă cine i-a ajutat să rămână în viaţă? Mulţi sunt uimiţi astăzi de credinţa lor foarte puternică şi de faptul că au fost extrem de profunzi.
O tulburătoare investigaţie asupra „fenomenului Piteşti”, filmul expune macabrul experiment cunoscut ca „reeducarea prin tortură” sau „genocidul sufletelor”, despre care Soljeniţîn a spus că este „cea mai mare barbarie a lumii contemporane”.
Întrebat de un reporter Epoch Times acum doi ani despre impactul pe care expunerile, filmele şi cărţile îl au la nivelul societăţii noastre, istoricul Alin Mureşan a răspuns: “Eu cred în cercetare, în cărţi, în filme, în siteuri şi în toate produsele acestea pe care le putem livra pe piaţă. Din acest punct de vedere răspunsul a fost mult peste aşteptări. Şi cartea şi siteul s-au bucurat de mult mai mult interes decât ne putem aştepta. E adevărat că se mai vorbeşte încă, pe ici pe colo despre comunism în şoaptă, dar nu se vorbeşte destul de bine. Încă există foarte mult de făcut în cercetare, încă foarte multe subiecte neacoperite aşa cum trebuie”.
Rugat să menţioneze două din cauzele pentru care se vorbeşte în şoaptă despre comunism, Alin Mureşan răspundea atunci că este vorba mai ales de “complicitatea cu fostul regim a câtorva dintre persoanele care se află în funcţii de conducere, în instituţii, în servicii secrete etc. Pe de altă parte, există alte motive – multe arhive s-au deschis în ultimii ani. Nu avem o cultură a sintezelor în ceea ce priveşte istoriografia. Foarte multe subiecte sunt tratate oarecum superficial, la repezeală şi încercăm să corectăm acest lucru cât ne stă în putinţă. Tocmai de aceea am înfiinţat şi Centrul de Istorie Contemporană”.
A vorbi despre ororile comunismului în România este mai mult decât o necesitate, este o obligaţie. Cu atât mai mult cu cât există o inhibiţie în acest sens ce domneşte în cercurile oficiale. Vă invităm să urmăriţi filmul.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com
Fii la curent cu impactul nostru
Articole Recente
